
Eficienta energetică este un set de metode, soluţii şi investiţii care sunt aplicate în procesul tehnologic pentru reducerea consumurilor de energie cu păstrarea aceluiaşi confort iniţial.
Acest termen este foarte larg şi se referă la modalităţile prin care putem obţine acelaşi beneficiu (lumină, încălzire, mişcare, etc.) folosind mai puţină energie. Domeniul acoperă automobilele şi aparatele electrice eficiente, becurile economice, practicile industriale îmbunătăţite, izolarea mai bună a caselor şi alte tehnologii. Utilizarea eficientă a energiei înseamnă economisirea banilor, protecţia mediului ambiant, securitate energetică şi confort pentru oameni.
Astfel, în anul 2009, Î.C.S. „RED UNION FENOSA” S.A. a lansat proiectul “Eficienţa energetică”.
Scopul proiectului
Promovarea culturii eficienţei energetice, stimularea şi încurajarea clienţilor companiei în vederea utilizării responsabile şi eficiente a energiei electrice.
Obiectivele proiectului
Accesibilitatea relativă a energiei electrice, a apei calde, a căldurii creează impresia că toate aceste beneficii apar de la sine şi sunt infinite. Multora dintre noi ne apare întrebarea:
“De ce să economisim, dacă fiecare este aprovizionat în cantităţi satisfăcătoare şi la un preţ accesibil? Cât voi consuma atât voi plăti. Voi consuma mai mult - voi plăti mai mult”.
Asemenea percepţii vor duce rapid la consecinţe negative, deoarece resursele principale folosite pentru generarea energiei sunt resurse neregenerabile. Lipsa atitudinii raţionale cu privire la consumul de energie, va duce rapid la aceea că aceasta va fi mai scumpă şi mai puţin accesibilă.
Pentru mai multe detalii accesaţi prezentarea “Eficienţa energetică – o sursă suplimentară de energie”.