Responsabilitatea social-corporativă

Ora Planetei 2009

Earth Hour – 60 de minute pentru planetă!

Î.C.S. „RED UNION FENOSA”S.A. lansează un apel de aderare la iniţiativa globală Ora Planetei 2009.

Ora Planetei, iniţiată în 2007 de World Wildlife Fund (WWF) în Sidney (Australia) cadrează perfect cu planul de eficienţă energetică al Î.C.S. „RED UNION FENOSA”S.A., motiv pentru care administraţia întreprinderii a luat hotărârea de a se solidariza cu milioanele de persoane care luptă împotriva încălzirii globale.
 

Consumul excesiv şi iraţional de energie electrică este una din cauzele încălzirii globale, chiar dacă locuitorii planetei nu realizează încă pe deplin acest lucru. Moldova este o ţară mică în comparaţie cu marele state ale lumii, totuşi consumul de energie electrică a crescut simţitor în ultimul deceniu. Cererea crescândă conduce inevitabil la mărirea capacităţii de generare şi distribuire, iar la trecerea curentului electric prin fire, se ştie, acestea se încălzesc şi căldura se degajă în spaţiu.


Î.C.S. „RED UNION FENOSA” S.A. lansează un apel către toţi consumatorii, invitându-i să stingă luminile şi să deconecteze instalaţiile electrice pentru 60 de minute, sâmbătă, 28 martie, ora 20.30, manifestându-şi astfel susţinerea pentru acţiunea menită să contribuie la sensibilizarea populaţiei de pe mapamond cu privire la fenomenul încălzirii globale.


De la 2 milioane de persoane în 2007, care au participat pentru prima dată în Sydney (Australia) la Ora Planetei, în 2008 numărul acestora a depăşit 50 de milioane. In 2009 Ora Planetei îşi propune să implice 1 miliard de persoane în peste 1000 de localităţi ale lumii. WWF este una dintre cele mai mari şi respectate organizaţii de menţinere a mediului, cu peste 5 milioane de susţinători, şi cu o reţea globală activă în peste 100 de ţări. Scopul WWF este de a opri degradarea mediului natural al planetei şi de a construi un viitor în care oamenii vor trăi în armonie cu natura, prin menţinerea diversităţii biologice a planetei, asigurându-se că utilizarea resurselor naturale ce se reînnoiesc este durabilă, şi promovând reducerea poluării şi a consumului iresponsabil de resurse.


Î.C.S. „RED UNION FENOSA” S.A. promovează o politică de consum responsabil al resurselor şi de eficientizare a consumului de energie electrică. Prin solidarizarea cu acţiunea Ora Planetei întreprinderea transmite un mesaj clar privind posibilitatea implicării fiecăruia în activităţi de salvgardare a planetei, contribuind cu „un mic ajutor pentru o lume mai buna”.

Unele dorinţe necesită doar un mic impuls pentru a deveni realitate.

Î.C.S. „RED UNION FENOSA” S.A.
11.03.09
 

Bilanţuri

Comparând curba de consum de la data de 21 martie 2009 cu curba de consum de la data de 28 martie 2009, se observă o scădere a consumului în orele de vârf pentru data de 28 martie cu aproximativ 20 de MWh, ceea ce constituie o reducere 5,5%. Totodată, tinând cont de faptul, că această comparaţie include eroarea evoluţiei consumului cauzată de factorii meteorologici, cu scopul de a obţine date cât mai veridice posibil, a fost comparată curba de consum de la data de 28 martie 2009 cu cea de la data de 29 martie 2008 (consumul a două zile similare din ani diferiţi). Calculile efectuate confirmă o micşorare a consumului mediu în orele de varf cu 10,9 MWh, ceea ce constituie o reducere a consumului de energie electrică de circa 2,7%.