Obiective

 

Obiectivele proiectului

  • Stimularea clienţilor pentru consumul raţional de energie;
  • Reducerea impactului negativ al sistemelor energetice asupra mediului;
  • Identificarea direcţiilor privind dezvoltarea programelor de eficienţa energetică şi a cadrului necesar pentru dezvoltarea acţiunilor de coordonare şi de cooperare;
  • Sporirea nivelului securităţii energetice;
  • Încurajarea cooperării în domeniul eficientei energetice.

 Accesibilitatea relativă a energiei electrice, a apei calde, a căldurii creează impresia că toate aceste beneficii apar de la sine şi sunt infinite. Multora dintre noi ne apare întrebarea:


“De ce să economisim, dacă fiecare este aprovizionat în cantităţi satisfăcătoare şi  la un preţ accesibil? Cât voi consuma atât voi plăti. Voi consuma mai mult - voi plăti mai mult”.

 
Asemenea percepţii vor duce rapid la consecinţe negative, deoarece resursele principale folosite pentru generarea energiei sunt resurse neregenerabile. Lipsa atitudinii raţionale cu privire la consumul de energie, va duce rapid la aceea că aceasta va fi mai scumpă şi mai puţin accesibilă.
 
Pentru mai multe detalii accesaţi prezentarea “Eficienţa energetică – o sursă suplimentară de energie”.