Responsabilitatea social-corporativă

Gas Natural Fenosa în Moldova, în colaborare cu CRCT GUTTA-CLUB, a premiat învingătorii concursului de poveşti la tema conservării resurselor


 

premiere_191111_328_mics.jpg

Ceremonia de premiere a avut loc sâmbătă, 19 noiembrie, în incinta Liceului Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a întrunit peste 50 de elevi participanţi, pe profesorii lor, membrii juriului, reprezentanţi ai insitituţiei gazdă, precum şi ziarişti.

 

Concursul a fost anunţat în 2010 şi neoficial s-a bucurat de calificativul „concursul de poveşti ecologice”.

 

Optând pentru sloganul „Păstrăm resursele, salvăm Planeta”, organizatorii şi-au propus să-i antreneze în acesta pe elevii claselor a V-a  –  a XII-a din întreaga ţară, propunându-le să  scrie o lucrare artistică la tema conservării resurselor.


Participarea a fost amplă, iar juriului i-au fost propuse spre analiză şi apreciere 116 lucrari ale elevilor din toată Moldova, nu doar din zona de acoperire a Gas Natural Fenosa.


De menţionat că din juriu au făcut parte specialişti din domeniul literaturii, dar şi al ecolgoiei, al artei cinematografice şi multiplicaţiei, deoarece ulterior se intenţionează  realizarea unui film în desen animat cu scopul  difuzării acestuia şi educării generaţiilor în creştere în spiritul unei atitudini grijulii faţă de mediu şi resursele pe care acesta le oferă omului, despre care se ştie că nu sunt nelimitate.


Conform deciziei juriului învingători au fost declaraţi:
 
Locul I: Leonid Potorac, Liceul „Alecu Russo” or.Chişinău, „Приходите к нам во двор”;
 
Locul II: Victor Pietraru, Liceul „Alexandru Agapie”, s.Răzălăi, r.Sângerei, „Dracula, salvatorul lumii”;
 
Locul II: Elena Tîrsină, Liceul „Ion Creangă”, or.Ungheni, „Povestea lui Andrieş”;
 
Locul III: Ana Efimenco, Liceul „Alexandr Puşkin”, or.Chişinău, „История дедушки Архипа”;
 
Locul III: Ana Kostova, Liceul „Alexandr Puşkin”, or.Chişinău, „Миссия Плюха”;
 
Locul III: Cristian Mihailuţa, Liceul Teoretic „Litterarum”, or.Chişinău, „O nouă viaţă”.

 

În calitate de înaltă apreciere din partea Gas Natural Fenosa, Leonid Potorac, clasat pe locul unu cu lucrarea „Приходите к нам во двор”, va beneficia de o călătoire la Madrid în cel mai apropiat timp, unde va avea posibilitatea sa viziteze şi sedul întreprinderii pentru a cunoaşte mai bine eforturile acesteia în materie de eficienţă energetică.

 

Gas Natural Fenosa şi Gutta-Club au semnat un acord de colaborare în 2009 cu scopul realizării unor activităţi care să asigure conştientizarea de către elevi a consumului responsabil de resurse şi a energiei, precum şi influenţarea comportamentului acestora sub aspectul respectării regulilor de securitate în instalaţiile electrice. Gutta-Club este ONG-ul care desfăşoară o activitate foarte apropiată de priorităţile companiei în acest sens şi, de la momentul semnării acordului de colaborare au fost realizate mai multe proiecte comune la tema energiei şi a mediului de trai.

 


Gas Natural Fenosa se poziţionează ca o întreprindere responsabilă, iar teme ca protecţia mediului, conservarea resurselor, eficienţa energetică au fost integrate în Planul de acţiuni de eficienţă energetică, aprobat în 2009.

 

 

 Presa Lucrarea câştigătoare:

  „Приходите к нам во двор” 
  „Приходите к нам во двор”_rom 
Leonid Potorac, Liceul „Alecu Russo” or.Chişinău.
 premiere_191111_297_leonid_potorac_loc_i_mics.jpg

 
Elena Tîrsină, Liceul „Ion Creangă”, or.Ungheni.

 premiere_191111_252_mics.jpg

 
 
 premiere_191111_275_juriu_mics.jpg
 

 

premiere_191111_138_mics.jpg