O zi în PMAN cu „Ora Planetei”

Versiune pentru tipărireVersiune pentru tipărire

Gas Natural Fenosa a susţinut acţiunea mondială „Ora Planetei” şi a participat la organizarea activităţilor dedicate acesteia chiar de la primele sale ediţii în Moldova, alături de Minsiterul Mediului, ONG-l „SalvaEco şi CRCT „Gutta-Club”.


Sâmbătă, 31 martie, locuitorii şi oaspeţii capitalei au fost inivitaţi în PMAN pentru a marca pubic solidarizarea cu această iniţiativă, organizatorii oferind un program variat de activităţi.

 

Copiiilor cu vârsta înre 6 şi 13 ani li s-a propus să se înscrie la un concurs al desenelor pe asfalt şi aceştea i-au aruncat vântului rece o provocare, mânuind creta cu îndarjire şi multă pasiune.

 

Prin lucrarile realizate copiii au încercat să exprime cum înţeleg mesajele „Orei Planetei”, care cred ei că sunt problemele climei şi cum şi-ar dori să fie în viitor planeta pe care traiesc. Cele mai expresive desene au fost premiate cu diplome ale organizatorilor şi cadouri de la Gas Natural Fenosa.

 

Toată lumea prezentă în PMAN a luat parte la flash-mob-ul „60+”. Participanţilor li s-a înmânat câte un tricou cu sigla „Orei Planetei”, pe care aceştea l-au îmbrăcat şi s-au aranjat unul lânga altul pentru a forma împreuna cifra 60, simbol al celor şaizeci de minute, în care planetei i se oferă un respiro prin întreruperea benevola a consumului de energie electrică.

 

În cortul instalat special au fost proiectate filme scurte la tema evenimetnului şi cu mesaje de eficienţă energetică. Când s-a lăsat înserarea, mesajul „Orei Planetei” a fost „reapris”, deşi nu fără dificutlăţi din cauza vântului, prin cele circa patru sute de lumânări arajate în două locaţii din apropierea scenei.

Numărătoarea inversă până la momentul sincronizării cu alte ţări, ce au susţinut acţiunea, a culminat cu deconectarea iluminatului stradal în perimetrul PMAN şi pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, cand acestea s-au cufundat în întuneric.

 

Publicul a fost salutat de Gheorghe Şalaru, ministru al Mediului; Veronica Boaghi, manager Comunicare şi relaţii externe, Gas Natural Fenosa; Rodica Negură, ONG „SalvaEco” şi Liza Guţu, CRCT „Gutta-Club”.

 

Aceştea au amintit că, pentru a păstra vie speranţa într-o lume mai bună, este necesară o schimbare în profunzime la nivel personal. Omenirea trebuie să conştientizeze, au subliniat vorbitorii, că o schimbare durabilă va putea să apară în lume atunci când oamenii vor adopta alte modele de gândire şi comportament în raport cu mediul înconjurător, când ei vor înţelege că acestea nu trebuie sa fie valabile doar o singură zi, ci trebuie sa facă parte din modul nostru de a fi.

 

După discursurile oficiale, publicului i-au fost oferite câteva momente artistice. Deliciul tuturor l-a făcut evoluarea artistilor fire-show de la Art-Labyrinth, care au prezentat un spectacol de excepţie, stăpânind flăcările cu mâini sigure şi cu multă măiestrie.
Prin solidarizarea cu acţiunea Ora Planetei, Gas Natural Fenosa Moldova împreună cu partenerii evenimentului transmite un mesaj încurajator privind posibilitatea implicări personale în activităţi de salvgardare a planetei, contribuind cu „un mic ajutor pentru o lume mai bună”.

 

Este în puterile noastre stoparea degradării mediului natural al planetei pentru a construi un viitor în care oamenii vor trăi în armonie cu natura, prin menţinerea diversităţii biologice a planetei, asigurându-se că utilizarea resurselor naturale ce se reînnoiesc este durabilă, şi promovând reducerea poluării şi a consumului responsabil de resurse.