20. Care sunt condiţiile necesare pentru instalarea contorului bitarifar?

Versiune pentru tipărireVersiune pentru tipărire

În conformitate cu prevederile Hotărârii ANRE privind tarifele la energia electrică nr. 470  din  11.05.2012 Monitorul Oficial nr.92/577 pentru consumatorii casnici , care dispun de echipament de măsurare pentru evidenţa energiei electrice utilizate  în funcţie de orele de consum , plata pentru consumul energiei electrice în orele de noapte (de la 22 până la orele 6) se efectuează cu coeficientul 0,6 de la tariful stabilit.  Această prevedere este valabilă doar în cazul când contractul de procurare a energiei electrice semnat de furnizor şi, respectiv, contractul de furnizare a energiei electrice semnat între furnizor şi consumatorul final includ  asemenea clauze.

În prezent conform clauzelor contractului de cumpărare a energiei electrice  în vigoare,  producătorii de energie electrică realizează energia electrică la un singur preţ, aceasta fiind în exclusivitate condiţia lor de realizare a acesteia. Reieşind din aceasta evident că şi contractele de furnizare a energiei electrice semnate cu consumatorii finali nu pot fi prevăzute clauze privind plata energiei electrice furnizate la tarife diferenţiate, chiar şi în cazul când consumatorul final are montat contor care are capacitatea de a duce evidenţa energiei electrice în funcţie de orele de consum.  

În prezent consumatorilor casnici le sunt montate aparate de evidenţă monotarifare, plata pentru energia electrică se realizează în baza unui tarif unic aprobat de Agenţie.  În situaţia dată consumatorul casnic la propria-i dorinţă este în drept să-şi monteze   echipament de măsurare pentru evidenţa energiei electrice utilizate  în funcţie de orele de consum omologat şi admis pentru exploatare pe teritoriul Republicii Moldova, dar toate cheltuielile ce vizează procurarea, montarea acestuia fiind pe cont propriu. La fel menţionăm că facturarea energiei electrice va fi realizată la un singur tarif.