Sunt renovate rețelele electrice de distribuție din mediul rural

Страница для печатиСтраница для печати

Renovarea rețelelor electrice de distribuție cu nivelul de tensiune joasă ce se desfășoară în mod planificat de Î.C.S. „Red Union Fenosa" S.A. au ca scop modernizarea acestora în vederea asigurării nivelelor stabilite de fiabilitate și calitate a serviciului de alimentare cu energie electrică pentru o perioadă ulterioară de exploatare.

 

Fiind incluse în planurile investiționale aprobate de ANRE pentru anul în curs, proiectele respective vizează instalațiile și tronsoanele de linii electrice aeriene (LEA) cu un grad avansat de uzură, care generează probleme de exploatare și asigurare a calității serviciului prestat atât consumatorilor finali, cât și întreprinderii distribuitoare de energie.

 

Noile rețele cu nivelul de tensiune de 0,4 kV sunt pozate pe piloni din beton armat în cablu izolat, cu utilizarea unor elemente sigure de fixare și de protecție, ce le conferă o mai mare rezistență și fiabilitate împotriva intemperiilor fiind, de asemenea, mult mai sigure sub aspectul securității electrice.

 

În satul Abaclia din raionul Basarabeasca recent a fost finalizată renovarea capitală a unei porțiuni de 1,96 km de LEA 0,4 kV ce alimentează cu energie consumatorii de pe străzile Mihai Eminescu, Spitalului și Dacia. În cadrul proiectului dat a fost valorificată suma de 688,8 mii lei.

 

Lucrările respective de renovare au fost realizate de întreprinderea antreprenoare „SDS Ekip" conform contractului de prestări de servicii pentru Î.C.S. „Red Union Fenosa" S.A.

 

Astfel, modernizarea rețelelor sporește esențial calitatea și siguranța serviciului de distribuție a energiei electrice către consumatorii finali.
 



Departamentul Relații Externe și Comunicare

Î.C.S. „Red Union Fenosa" S.A.

 

15.08.2019