Atenţie: „Cod Galben” de vânt în rafale. Respectaţi regulile de securitate electrică în condiţii meteo complicate!

Страница для печатиСтраница для печати

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis luni, 24 septembrie, avertizarea „Cod Galben” de vânt. Începând cu amiaza zilei de azi se prevăd intensificări ale vântului din direcție vestică, în rafale de până la 15-20 m/s, cu menținere și pentru ziua de marți, 25 septembrie. 

Starea respectivă a vremii poate cauza dereglări ale activităţilor socio-economice, inclusiv daune materiale. În special, vântul în rafale poate afecta buna funcţionare a reţelelor electrice, generând astfel situaţii de insecuritate şi eventuale întreruperi avariate în furnizarea energiei electrice.
 
În contextul acestui avertisment emis de Serviciul Hidrometeorologic de Stat și anticipând posibile consecințe ale impactului condițiilor meteo asupra rețelelor electrice, Î.C.S. "Red Union Fenosa" S.A. își asigură consumatorii că va întreprinde toate acţiunile pentru înlăturarea operativă a eventualelor defecţiuni sau avarii.
 
Totodată, întreprinderea atrage atenţia  agenţielor economici şi a populaţiei asupra necesităţii respectării stricte a regulilor de securitate în raport cu instalaţiile electrice în situaţii de intemperii sau de avarie. Iată care sunt acestea:
 
-       ocoliţi conductoarele electrice căzute accidental la pământ șicare atârnă suspect de pe piloni sau copaci;
-       nu atingeţi conductoarele electrice rupte şi căzute la pământ;
-       marcaţi locul unor rupturi de conductoare electrice şi asiguraţi paza acestuia până la intervenţia electricienilor, pentru a resticţiona astfel accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare;
-       nu interveniţi în instalaţiile electrice deoarece aceste acţiuni vă pun în pericol viaţa. 
 
Despre orice incident informaţi in regim de urgenţă furnizorul de energie electrică  prin următoarele metode:

 

-       la telefonul Serviciului 24h  -  022-43-11-11,
-       prin intermediul chatului disponibil de pagina noastră web,
-       pe Facebook, accesînd: https://www.facebook.com/gasnaturalfenosamoldova
 
Departamentul Relaţii Externe şi Comunicare
Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A.
 
24.09.2018