Conform organizatorilor, la cea de-a VII-a ediţie a concursului „Marca comercială a anului” iniţiat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova în colaborare cu Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală, au foste depuse peste 80 de proiecte de la 70 de întreprinderi.
Î.C.S. „RED UNION FENOSA” S.A. a aplicat la categoria „Servicii în domeniul energeticii (comercializarea produselor din petrol şi gaze, distribuirea energiei electrice şi termice), prezentând juriului concursului un amplu dosar conţinând trei cele mai relevante proiecte realizate corespunzătoare categoriei, şi anume:
1. „Eficienţa energetică ca o sursă suplimentară de energie”,
2. „Securitatea persoanelor în raport cu instalaţiile electrice”,
3. „ Protejăm mediul ambiant cu toată energia”.
Juriul, format din savanţi, specialişti în domeniul marketingului, publicităţii, proprietăţii intelectuale etc, a apreciat înalt activităţile desfăşurate de către Î.C.S. „RED UNION FENOSA” S.A., adoptând în consecinţă decizia de a-i decerna Marele Premiu „Mercuriul de Aur” la categoria Marca comercială „Responsabilă Social”.
Administraţia Î.C.S. „RED UNION FENOSA” S.A. califică acest premiu ca o recunoaştere a eforturilor depuse de întreprinderea prestatoare de servicii publice in domeniul energetic în vederea raportării activităţii sale de bază la nişte criterii de responsabilitate socială benevol asumate, ca o condiţie de armonizare cu societatea pentru care lucrează şi natura în care existăm cu toţii. Întreprinderea se angajează să promoveze şi în continuare iniţiative şi proiecte noi, care să conducă la îmbunătăţirea mediului de activitate şi de viaţă, de asemenea la ameliorarea problemelor ce ţin de calitatea mediului, invitând prin exemplul propriu şi alte întreprinderi social responsabile să procedeze la fel.
Departamentul Comunicare
Î.C.S. RED UNION FENOSA S.A.
29.01.2010